Manual de fericire pentru începători March 10, 2010
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 2comments 
1. Dacă viaţa ta a luat-o pe un drum greşit, zâmbeşte!
Mi s-a întâmplat de multe ori să mă trezesc dimineaţa şi să nu vreau să mă dau jos din pat, să ştiu că trebuie să ajung la serviciu şi că am o grămadă de task-uri de rezolvat, să mă cert cu ceilalţi şoferi în trafic, să-mi găsesc maşina blocată de un vecin “simpatic”, să nu-mi găsesc hainele dimineaţa, să-mi meargă toate pe dos în acea zi, sau pur şi simplu să am o stare de indispoziţie. Mi-am făcut adesea promisiuni deşarte că de luna viitoare îmi voi schimba viaţa şi că voi fi zilnic mulţumită de ceea ce mi se va întâmpla şi că voi învăţa să fiu fericită. Aşadar, încerc să zâmbesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva cunoscut, când mi se întâmplă ceva rău mă gândesc că ar fi putut fi şi mai rău, dacă am o stare proastă mă gândesc la lucrurile care mă fac fericită…
2. Identifică problemele prezente în viaţa ta, caută soluţii şi… zâmbeşte!
Încerc să-mi imaginez că viaţa mea este o cameră care pe vremuri era albă, dar pe măsură ce a trecut timpul, s-a murdărit. Ea s-a umplut atât de culori vesele şi de modele jucăuşe, cât şi de pete detestabile. Aceste “pete” sunt greşelile mele, momentele în care am fost laşă, clipele în care am suferit, situaţiile în care am acceptat să fiu minţită şi multe altele. Dar, ce ar fi dacă această cameră ar exista cu adevărat? Aş încerca să o curăţ. M-aş gândi de unde provin petele şi cu ce aş putea să le îndepărtez.
3. Imaginează-ţi cum va fi viaţa ta peste şase luni şi… zâmbeşte!
Mi-am făcut timp „într-o zi”, mi-am alungat toate gândurile şi am încercat să-mi imaginez cam cum aş vrea să arate viaţa mea peste şase luni. E simplu! Petele de pe pereţi au început, încet, încet să fie înlocuite de un alb clar, care sper că va prinde culoare, curând… Voi gândi din nou pozitiv, mi se vor întâmpla lucruri minunate, apartamentul va fi gata, voi avea linişte, voi ieşi din nou la plimbare în parc şi voi avea în jur numai oameni bine-dispuşi, prieteni veseli ca şi mine iar „sângele-mi va curge din nou prin vine”.
4. E timpul să treci la treabă şi… să zâmbeşti!
Acum e momentul când trebuie să încep să fac două lucruri obligatorii pe zi. Prima ar fi să şterg o pată de pe peretele meu şi a doua ar fi înlocuirea acesteia cu una colorată. Am să mă gândesc în fiecare dimineaţă la un lucru care mă nemulţumeşte în viaţa mea de zi cu zi şi voi încerca să-l „repar”. Apoi voi încerca să fac ceva care să-mi aducă bucurie: ceva nou pentru casă, o ieşire la pădure, un joc de bedminton, voi lua lecţii de dans sau voi face orice altceva îmi va face plăcere.
5. Nu recunoaşte niciodată când ceva nu merge bine. Mai bine zâmbeşte!
Când ceva nu-mi merge bine, neg! Nu se poate ca tocmai mie să mi se întâmple ceva neplăcut. Sunt atâtea lucruri groaznice în lume, încât eu sunt chiar o fericită!
6. Înconjoară-te numai de persoane pozitive şi… zâmbeşte!
Oamenii sunt ca nişte bureţi ce absorb starea de spirit a celor din jur. Dacă persoanele de lângă mine sunt triste şi negativiste, am toate şansele să devin şi eu la fel. Dar aici nu trebuie să-mi fac probleme, deoarece toţi prietenii mei sunt veseli!
7. Trăieşte-ţi viaţa cea „nouă” şi… zâmbeşte!
Am o problemă. Câteodată zâmbesc prea mult. Lumea-mi spune că aduc un val de bună-dispoziţie pe unde merg. Să fie chiar aşa? Sunt puţine momentele în care mi se vede pe chip că ceva nu este în regulă, însă cei care mă cunosc nu pot fi păcăliţi. Zâmbetul nu-mi va aduce înapoi prietenii sau persoanele dragi pe care le-am „pierdut”, însă mă face să mă simt mai bine şi să le transmit celor din jur că „totul este bine”…
Cântec pentru Haiti, Direcţia 5 şi multe amintiri… February 23, 2010
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , add a comment 
Am fost vineri seară la concertul caritabil “Cântec pentru Haiti”. Aş putea să spun că am rămas plăcut impresionată de faptul că există încă artişti care cântă live şi care fac atmosferă (Direcţia 5, Bere Gratis şi alţii), iar pe de altă parte am fost de-a dreptul scârbită de show-rile de prost gust pe care le dau anumite staruri (Loredana).
Revenind la Direcţia 5. Multă lume nu înţelege de ce sunt aşa impresionată de această formaţie. Poate fi şi ceva subiectiv, faptul că am copilărit cu muzica lor, că am fost colegă de clasă cu băiatul lui Marian Ionescu şi pentru că prietenele mele din copilărie erau topite după Cristi Enache. Totuşi, impresionant este faptul că oamenii ăştia fac muzică, de fiecare dată când îi asculţi, deşi e aceeaşi melodie, parcă e alta, pun suflet în ceea ce fac şi nu se bazează pe un “beat” al instrumentelor la care adaugă nişte cuvinte de toată jena…
Am făcut o scurtă incursiune în perioada şcolii primare. Mi-am adus aminte când de 1 martie mama îmi cumpărase nişte dresuri foarte drăguţe roz şi eu eram foarte încântată de ele. Aveam o mică serbare la şcoală şi Carmin Ionescu mă invitase la dans. Colegii au râs de el iar eu am fost aşa de supărată că am plecat în grabă din clasă, rupându-mi într-un scaun dresul. A venit după mine în curte, cerându-şi scuze şi invitându-mă din nou la dans.
Mi-am adus aminte de zilele în care Andrei Dinescu ne alerga prin clasă ca să ne muşte de fund, când colegii mei făceau glume proaste de fetele mai retrase şi mi se părea tare amuzant, de prima dată când am sărit gardul şcolii, pe tocuri fiind, cu una din colegele mele, de ziua în care, o prietenie de ani de zile cu o colegă a fost ruinată din cauza unui băiat şi de multe altele…
La noi în redacţie February 19, 2010
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 2comments
Vă întrebaţi probabil ce s-a întâmplat cu mine. Aş putea să răspund: multe. Prea multe poate. Un coleg m-a încurajat să scriu din nou. Bine-nţeles că toată lumea este curioasă cine este colegul… Cineva foarte isteţ, ca să citez o persoană dragă mie. A zis că-i place blogul meu şi că urmăreşte să vadă ce-am mai scris. Aşa că, iată-mă!
Azi e prima zi când am puţin timp să respir. Să nu credeţi că de obicei nu respir. Nu, nu! Şi eu trăiesc cu aer, care la noi este destul de preţios, datorită multelor suflete care mă înconjoară. De obicei e agitaţie, deşi cică noi suntem cam liniştite. Ziua începe cu o ceartă, urmează un tras de păr ca între fete, ne certăm pe articole şi cam atât…în rest, linişte…
Glumesc! Suntem o redacţie dinamică, numai fete, pline de idei bune şi gata să satisfacem şi cea mai pretenţioasă cititoare. Important este să pui suflet în ceea ce faci. Niciodată nu este prea mult, întotdeauna o nouă provocare, vreau mereu ceva nou…şi cam asta şi fac…
Aseară am văzut un nou episod din serialul “meu”. Îmi place pentru că fiecare episod (sau aproape fiecare) are câte o pildă. Tema episodului de aseară: o femeie bolnavă de cancer, pentru care nu mai există nicio speranţă. Pilda: “you never know what tomorrow may bring”…
Cam atât. E vineri, noaptea e tânără, dar vreau să aflu ce s-a mai întâmplat cu Anaconda. Cunoscătorii ştiu despre ce e vorba. Te pupăm David!
Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa… July 10, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 3comments
Nu, nu este vorba despre mine…
Este vorba despre o scrisoare pe care am primit-o acum ceva timp, de la cea mai bună prietenă a mea, pe atunci şi care m-a ajutat să preţuiesc mai mult anumite lucruri, chiar dacă încă mi-e teamă să fac multe din cele pe care aş vrea să le fac. Această scrisoare a fost concepută de o femeie care a aflat că în scurt timp va muri de cancer şi sună astfel:
Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa …
M-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir
în loc să o las să se topească în cămară. Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult. Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă e o pată pe covor şi canapeaua trebuie ştearsă. Aş fi mâncat pop-corn în camera “bună” şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu. Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţile lui. N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat. Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă. Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa. Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat…l-aş trăi… Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte. Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, sau mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face. În schimb, să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc.
Cum se vede femeia în oglindă:
La 3 ani: Se priveşte şi se vede regină.
La 8 ani: Se priveşte şi se vede Cenuşăreasă.
La 15 ani: Se priveşte şi se vede Sora cea Urâtă („Mamă, nu pot merge la şcoală arătând în halul ăsta!!”).
La 20 de ani: Se priveşte şi se vede “prea grasă/prea slabă, prea înaltă/prea scundă, prea cu părul lins/prea creaţă”- dar decide să iasă oricum.
La 30 de ani: : Se priveşte şi se vede “prea grasă/prea slabă, prea înaltă/prea scundă, prea cu părul lins/prea creaţă”- dar decide că nu are timp să se aranjeze, aşa că iese oricum.
La 40 de ani: Se priveşte şi se vede “curată” şi iese oricum.
La 50 de ani: Se priveşte şi vede “Sunt eu” şi merge oriunde îşi doreşte.
La 60 de ani: Se priveşte şi îşi reaminteşte de toţi oamenii care nu se mai pot privi în oglindă. Iese şi cucereşte lumea.
La 70 de ani: Se priveşte şi vede înţelepciune, râsete şi abilitate, iese şi se bucură de viaţă.
La 80 de ani: Nu mai pierde vremea să se privească. Îşi pune pălăria violet şi iese să se bucure de lume.
Poate ar trebui să purtăm toate, mai devreme, pălăria violet!
Dimineţi de vară June 24, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 2commentsÎn fiecare dimineaţă am program. Mă trezesc, ies cu Chloe în parc, mănânc şi plec la lucru.
Ieri mi-am dat seama că nu aş renunţa pentru nimic în lume la aceste plimbări minunate pe care le am zi de zi cu prietenul meu patruped. Ce poate fi mai frumos decât un parc gol, liniştit, aer curat şi o zăpăcită mică alergând prin iarbă?
Tot ieri m-am întâlnit cu o prichinduţă cam de un an, îmbrăcată în roz care mi-a zambit, a luat o frunză de pe jos şi mi-a dăruit-o. Nu ştiu de ce dar am ţinut în mână acea frunză pe tot parcursul plimbării mele iar acum este aşezată la loc de cinste în maşina mea.
Mi-am adus aminte de dimineţile în care alergam prin parc cu prietenele mele, în zilele însorite de vară şi cum, după vreo jumătate de oră, epuizate, ne întindeam pe bănci la umbră şi ascultam ciripitul păsărelelor. Ce viaţă liniştită aveam. Fără griji, fără responsabilităţi. Uffff…şi ăsta e doar începutul…
Paris je t’aime June 8, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 3commentsNici nu ştiu cu ce sa încep…
Parisul este oraşul luminilor şi al iubirii, al artei … În Paris te îndrăgosteşti şi dacă erai deja, te vei îndrăgosti a zecea oară.
Parizienii sunt nişte “fiinţe” foarte relaxate. Este incredibil cum, indiferent de oră, parcurile sunt pline iar ei profită de orice fărâmă de iarbă pentru a se întinde şi relaxa, desculţi pe ea. Magazinele, începând cu ora 4 sunt pline. Mi-am pus adesea întrebarea: oare aceşti oameni nu muncesc?
Uuuu…şi după o zi întreagă de umblat prin căldură ajungem la Luvru. Şi ce vedem? Oamenii făceau “baie” în fântânile de la intrare! Vai…ce bine a fost…apa rece…picioarele obosite…căldura mare…
Bine-nţeles…cel mai plăcut loc în care am mers, special pentru “copilaşi” ca mine, a fost Disneyland-ul!!! Este o lume de vis, lume la care visez de când eram mică şi citeam poveşti şi vedeam minunatele creaţii ale lui Walt Disney. Este un loc unde, măcar odată în viaţă, indiferent de vârstă, trebuie să ajungeţi!
Şi ca să fie tacâmul complet, după ce am stat 45 de minute la coadă să ne pozăm cu Mickey, mi-am făcut loc printre copilaşi, ca să nu zic că i-am dat la o parte…că ar fi un pic cam urât şi m-am pozat cu “prietena” mea Minnie!!!!! Am zis că nu pot să plec de acolo fără această poză 
Şi printre altele…am rămas foarte impresionată de Turnul Eiffel care trebuie văzut mai întâi ziua şi după aceea noaptea. În caz că nu aţi vizitat până acum Parisul trebuie să ştiţi că odată la 50 de minute, Turnul este pentru 10 minute, scăldat în mii şi mii de luminiţe jucăuşe.
Ar mai fi multe de spus însă… “orologiul bate miezul nopţii rar”…şi apoi…care ar mai fi farmecul? Trebuie să vedeţi cu ochii voştri!!!
Cu gândul la copilărie May 22, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 2comments
Adeseori mă gândesc la copilăria mea şi la cât de puţine griji aveam pe atunci. Deşi nu am fost un copil care petrecea mult timp pe afară jucându-se cu ceilalţi copii, am avut o copilărie foarte fericită. Am fost peste măsură de răsfăţată (asta pentru că eram scumpică :D) şi am fost iubită, deşi mereu aveam impresia că nu sunt iubită destul, că vreau mai mult şi mai mult!
Plângeam în faţa magazinelor şi dădeam cu piciorul de nervoasă ce eram atunci când mi se refuza achiziţionarea unei noi jucării, fără să mă gândesc că acasă mă aşteaptă MULTE jucării la care alţi copii nici nu visează.
O certam pe mama că nu mă înţelege şi că nu mă iubeşte în timp ce alţi copii nu au nici măcar un cămin şi nişte părinţi care să le fie alături.
Plângeam adeseori pentru lucruri minore şi făceam o tragedie din micile neplăceri zilnice cu care mă confruntam, fără să ştiu că alţi copii se gândesc: oare ce voi mânca mâine?
Trăiesc şi acum în cămeruţa mea roz şi sunt la fel de plină de speranţă şi de visătoare ca atunci când eram mică. Cei dragi mă ţin în continuare într-un glob de sticlă pentru ca nu cumva să mă “sparg”. Nu sunt nepăsătoare la lucrurile din jur însă vreau să cred că undeva chiar există o lume mai bună. Păstrez încă inocenţa acelor vremuri şi cred că nimic din lumea asta nu este întâmplător.
BELIEVE THAT DREAMS COME TRUE EVERYDAY BECAUSE THEY DO!
“Caut bărbat care s-a săturat de fete fiţoase” May 11, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 10comments
Vin astăzi fericită la serviciu, după o plimbare matinală prin parc cu căţeluşa mea Chloe, unde m-am bucurat de aerul proaspăt, de vremea bună de afară şi de gunoaiele aruncate prin care Chloe se tot agita, doar-doar îşi ia şi ea micul-dejun în parc (că deee…a fost week-end) şi mă atrage acest titlu mirific pe unul din forum-urile de discuţii online: “Caut bărbat care s-a săturat de fete fiţoase”.
Cum şi eu sunt sătulă de atâtea fiţe câte se găsesc în Bucureştiul ăsta, dau să citesc. Vai şi cât m-am amuzat!! Citez: “Cunoaşte-ţi un bărbat singur din Craiova, tandru, iubitor care are nevoie de o fată liniştită care nu umblă prin cluburi, familistă convinsă, iubitoare, f. drăguţă, 25 ani, dezamăgită în dragoste.”
Nu numai că habar nu au să scrie dar sunt şi proaste. Să înţeleg că acum e la modă să zici că eşti fată cuminte, că nu umblii prin cluburi şi pe deasupra stai şi la cratiţă, ai grijă de copii, eşti şi drăguţă şi ai nevoie de o “aripă” protectoare deasupra capului :))
Nu am nimic împotriva găsirii jumătăţii pe internet deoarece nebănuite sunt căile vieţii însă deja prea multe prostii găsim pe toate site-urile şi pe la televizor, unde apar domnişoare care mai de care mai sfioase afirmând că ele n-au făcut şi n-au dres ca să ajungă unde au ajuns şi se cred mari doamne, dar le e ruşine să se uite înapoi, la trecutul “tumultos”.
Cum se distrează românul de 1 mai May 4, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 3commentsAnul acesta m-am hotărât să fiu şi eu “trendy” şi să merg la mare de 1 mai. Cum la munte nu-mi place şi trebuia musai să plecăm undeva ne-am hotărât că cea mai potrivită destinaţie ar fi marea. Şi iată-ne joi seara ajunşi în Mamaia.
Mare mi-a fost uimirea când am luat “pulsul” evenimentelor de la malul mării la deschiderea sezonului estival. Nici nu ştiu cu ce să încep deoarece sunt încă în stare de şoc!
Maşini de fiţe. Aici există 2 categorii. Cei care au maşini de zeci de mii de euro şi s-au cazat la hoteluri de 2 stele şi s-au spart în figuri vorbind ca pe tarla şi etalând haine de “firmă” cum ar fi “eNporio armani” sau “adiBas” şi cei care au făcut o adevărată paradă cu maşini de lux în parcarea unui hotel binecunoscut din Mamaia unde “merţanele” erau nişte maşini “naşpa”.
S.C. Piţipoanca SRL Vai şi cât mi-a fost vătămată retina în aceste zile de relaxare la malul mării. Câtă lipsă de bun gust şi de bun simţ. Care mai de care mai împopoţonate, mai dezbrăcate şi mai colorate. Machiate de parcă şi-au turnat vaselină pe ochi şi buzele ţinute cât mai ţuguiate, că aşa e la modă! Accesoriul de nelipsit sunt ochelarii de soare. Aceştia se poartă atât afară cât şi în interior şi musai trebuie să-i ai în club, altfel eşti “varză fată”! Nu uita că deşi e frig încă, pe faleză, trebuie să ai pantalonaşi scurţi, un maieuţ transparent, decoltat şi musai cu sclipici, sandale cu toc şi MULTE accesorii! În plus, ca să impresionezi, trebuie să faci baie în mare, că numai de 1 mai se poate şi nu uita că la plajă se stă topless, chiar dacă ţi-e frig!!
Tăranii din cluburi. Nu numai că am stat 40 de minute la coadă ca să intrăm în “cel mai tare club” din Mamaia dar am fost încântaţi de mulţimea de puştime din interior. Copilaşi de 15 anişori care se agitau şi se uitau după “gagici”, tineri trendy cu ochelari la ochi, multă băutură, fum, sticle peste tot şi domnişoare despuiate, toate într-un decor mai mult decât banal (3 corturi şi un placaj care să ţină loc de podea)
.
Ce facem ziua? Nu stăm pe plaja şi nu ne plimbăm ci ascultăm muzică tare pe o plajă plină de oameni care nu mai ştiu de capul lor şi se mişcau în virtutea inerţiei. Nu, nu…ăştia nu am fost noi ci tot tineretul care ştie să se distreze. Noi suntem expiraţi şi “no fun”!
Ce fac fetiţele când scapă de acasă? Se îmbată, fumează şi vorbesc urât. Ce poate să fie mai “drăguţ” decât să vezi o fetiţă aparent inocentă beată de nu se mai ţine pe picioare şi care după ce mai trage un fum simte nevoia să facă “ceva” cu ce nu are?
Hmmm…cam aşa mi-am petrecut mini-vacanţa de 1 mai. Una peste alta m-am simţit foarte bine cu toate că nu m-am regăsit nici o clipă în acest peisaj. Sincer…revin la deja celebra zicală: “frumoasă ţara asta, păcat că e populată”!
Un nou început April 28, 2009
Posted by diana_nicolae in : Uncategorized , 8comments
Nu ştiu cum sunteţi voi dar eu de fiecare dată când mă confrunt cu „un nou început” sunt foarte speriată. Nu-mi place să fiu luată prin surprindere, să nu am lucrurile sub control şi să merg pe „nisipuri mişcătoare”.
Dar…ce faci atunci când toate visele ţi-au fost spulberate şi trebuie să o iei de la început? E ca şi cum…ani la rândul ai constuit un castel de nisip şi a venit marea şi l-a dărâmat. Oare să fie din cauză că l-ai ridicat pe un loc nesigur? Şi dacă ştiai asta…şi te-ai încăpăţânat să-l înalţi cât mai falnic şi mai frumos? Atunci dezamăgirea este şi mai mare…
Dar…cum ceea ce nu te omoară te face mai puternic privesc întotdeuna lucrurile ca pe o nouă provocare şi ştiu că mă îndrept spre mai bine. Speranţa nu o să întârzie să apară şi parcă totul este altfel.
Iată-mă la un nou început, mai optimistă ca niciodată!