Etete! Nu mă pot opri din mâncat April 18, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 50commentsScuze de absenţă! Am fost zilele astea într-un infotrip Tunisiana. M-am plimbat prin Zasmine Hammamet şi m-am bălăcit mai ceva ca Nică a lui Creangă în jacuzzi. Recunosc trecerea bruscă de la alimentaţia exclusivă McDonald s la dieta orientală m-a cam dat peste cap, dar am recuperat oneros la sala de forţă în în piscina hotelului. Am încercat să ard colăceii dizgraţioşi de pe burdihan ben pehlivan, dar… N-am reuşit.
Şi asta pentru că poftesc ca o gravidă. În momentul în care simt miros de mâncare s-a terminat. Devin o gravidă în luna a patra şi atac cu molarii tot ce îmi cade în mână. Asta n-ar fi o problemă dacă undeva în demersul ăsta natural de hrănire ar exista un semn numit generic STOP… Dar nu există. Pur şi simplu mănânc tot şi nu mă satur. Nu ştiu câte kilocalorii bag în mine dar în mod sigur cantitatea este demnă de o cisternă de mare litraj. Oricine îmi arată o fărâmă de mâncare mă distruge pentru că trebuie să o mănânc… Eram eu mâncăcios şi înainte… dar nici aşa. Am aproape 75 de kile şi nu mă mai pot opri. Doamne devin obez?
Poftesc absolut orice. Dacă cele aproape 150.000 de kilocalorii din luna destinată eXperimentului Click! nu mi-au fost de ajuns. Am mâncat până acum toată bucătăria tunisiană şi urmează să o atac pe cea românească. Tare mi-e că nu o să mă opresc aici şi că stomacul meu va deveni în curând cea mai cosmopolită secţiune a organismului din dotare. Nu-i bai! Cât există flotările pe lumea asta, nu o să mă îngraş… Cert este că niciodată nu o să fac dietă de slăbire. Las natura să ceară şi o să mă pliez pe doleanţele ei fără să o încorsetez în parametrii nutriţionali sau tehnici.
O seară magică! (şi o dimineaţă aşijderi)
M-am mai născut o dată, cu ultima cină April 9, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 6commentsParcă Filet-o-fish-ul are gust. Şi McChicken aşijderi. Nici cartofii nu-s de lepădat. Eh, recunosc, ultima masă, a 90-a, e mai cea mai savurată dintre toate. Sincer, nu credeam să mai ajung la ea, mai ales după ce am văzut că ficatul meu a început să cedeze. L-am “reperat” eu cu niscai sălăţele de sezon, dar nu ştiam nici o secundă dacă următoarele analize vor nu fi la fel de alarmante la capitolul transaminaze hepatice. Dacă s-ar fi întâmplat lucrul ăsta, aş fi renunţat cu siguranţă.
În astea trezeci de zile (scriu cu litere pentru că aşa par într-adevăr multe) am fost şi la televizor. EXperimentul Click! a reuşit să mute într-o oarecare măsură atenţia publică de la evenimentele gri din societatea noastră la efectele fast food asupra organismului unui ziarist. M-am plimbat pe la “Buni dar Răi”, la “Femeia conduce” şi “9595″, am încercat să concretizez mesajul direcţionându-l către adevăratul target: copiii. România nu are o problemă majoră privind obezitatea la nivel global (facem mult efort şi ritmul de viaţă nu ne permite să ne îngrăşăm folosind reţeta Spurlock), însă ţara noastră are peste 3.000.000 de copii (până în 18 ani) care sunt supraponderali. Suntem pe locul trei în Europa la capitolul obezitate infantilă.
Am încercat ca pe corpul meu să le arăt mamelor şi taţilor că… obezitatea poate începe uneori cu un Happy Meal şi o jucărică. M-am îngrăşat cinci kilograme, în condiţiile în care organismul meu s-a încăpăţânat timp de 28 de ani să ia în greutate, în ciuda bombardamentului de kilocalorii. Eu sunt o persoană activă şi sper ca prin sport să repar lovitura dată colesterolului, dar ce se fac micuţii care în loc să joace fotbal preferă să stea pe internet ore în şir?
Poftesc ca o gravidă la mâncarea tradiţională românească. Sunt mai leneş ca râmele care refuză să fugă de sub talpa ce o să le strivească. Nu-i nimic! Cu ambiţie am reuşit să duc eXperimentul la bun sfârşit, tot cu ea voi arde colăceii şi voi regla colesterolul.
Mâine urmează “excesele” nutriţionale… “reparative” cu bucătăria nostră tradiţională de care mi-a fost extrem de dor în tot acest interval.
O noapte magică!
PS În noaptea asta visele cu sărmăluţe, ciorbe, supe, omlete şi pizza vor deveni realitate. Interdicţiile au căzut! EXperimentul Click! s-a încheiat cu succes!
Am schimbat blugii, amortizoarele nu le mai schimb… April 7, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , add a commentLa cină am servit ca de obicei un McChicken, un McPuişor şi un Filet-o-Fish. La porţia de cartofi am renunţat că, deh, aşa am vrut să sărbătoresc intrarea pe ultima turnantă. Din cauza unei stări de lene îngrozitoare care mi-a distrus orice gând de a mai face flotări în seara asta, mi-am trântit cărnosul pe scaunul din faţă al Ticosului meu. Însă Buburuza, că aşa îmi răsfăţ eu bolidul (doar ocazional îi mai zic “Spaima Şoselelor” sau “Fulgerică”), a fost extrem de surprinsă de gestul meu.
După ce a oftat din tot fizicul ei de 680 de kile, a crâcnit dezaprobator la adresa colacilor sedimentaţi pe Balşoi Burdihan. Îmi spun în gând că mi s-a părut şi mă lansez în traficul care, apropo, la ora 22.15 este demenţial pe Magheru. (Asta nu a fost o aluzie la faptul că programul de lucru ar trebui să se mute la nivelul capitalei în două tranşe bine echilibrate pe cap de şofer angajat: de zi şi de noapte, în aşa fel încât străzile să nu se aglomereze prea tare). În timp ce rulam boiereşte către masa numărul 86, Ticosul meu trăgea stânga deşi roţile erau echilibrate la mustaţă. Zic “iar mi se pare”.
Eh, şi când mă dau jos din el, să vezi şi să nu crezi: Ticosul răsuflă uşurat nevoie mare că a scăpat chipurile de povară…
Am fost şi eu suplu odată… (există poze să confirme dacă fizicul de acum nu mă mai ajută)…
O seară magică!
De ce iubesc femeile bărbaţii cu burtică? April 7, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , add a commentMi-au trebuit peste 130.000 de kilocalorii în doar 30 de zile, aproape 300 de sendvişuri şi mii de beţigaşe galbene de cartofi prăjiţi ca să înţeleg că burtica e un magnet pentru reprezentantele sexului frumos. Azi am renunţat la maşină şi am fost pe jos până la MCDonald s din Piaţa Romană. Am făcut şi nişte sport şi am savurat şi timpul ăsta superb. Pe drum am fost oprit de două fete de liceu şi întrebat cum mă simt.
Poc! În mijlocul străzii, în plin avânt provocat de foame, sunt blocat de cele două domnişoare care nu se dădeau la o parte din calea mea (leneşul care mai degrabă s-ar fi suit pe o catapultă să le sară decât să le ocolească). Le răspund că bine şi le întreb, la rândul meu, care le este starea de spirit. Fetele chicotesc şi îşi zic una alteia, cică “el e ăla de la mcdonald s, tu!”. La care cealaltă mă întreabă dacă m-am îngrăşat. Zic că da şi…
Poc! O mână pe burtă, numai aşa de verificare. “Vai ce sexy!” şi traversează pe partea cealaltă a Pieţii Lahovari. Abuzat în plimbarea mea şi în încrederea mea în mine îmi urmez drumul către cea de a 85-a masă la McDonald s. Când să intru pe terasa Macului…
Poc! “Dar eşti sexy aşa, de ce îţi mai trebe să te îngraşi?”… O domnişoară blondă, de data asta un pic studentă. Mirat că nu m-a întrebat nimic şi m-a luat direct la dojenit, îi spun că dacă m-ar fi văzut în urmă cu o lună, ar fi înţeles de ce aveam nevoie de cele cinci kile în plus. Zâmbesc şi intru în Mac.
Cea mai simpatică angajată de la Mac, dintre toţi prietenii mei de acolo (bine, e o prietenie ciudată pentru că ne vorbim politicos la persoana a doua plural), domnişoara Alina (cu insignă albastră, pentru că nuanţa angajaţilor diferă în funcţie de vechime) mă apostrofează pe un ton mucalit după ce comand organizat meniul învăţat pe de rost: “Vă stă bine aşa… Cât v-aţi îngrăşat?… Cinci kilograme? Păi dacă mâncam cât mâncaţi dumneavoastră io luam zece!”. Salut politicos şi plec cu cele 2.000 şi un pic de kilocalorii în sacoşă.
A mai trecut o masă. Au mai rămas patru…
O zi magică!
De la Mister Presa 2007… la Balshoi Burdihan 2008 April 6, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 41commentsMa uitam cu jind deunazi la silueta de Praslea cel Voinic (shi merele de aur) cu care ma afisham anul trecut, la concursul de Mister Presa. Daca atunci aveam mici frustrari legate de acul cantarului, in rest eram multumit cu fizicul din dotare, acum ma gindesc cu groaza la campania de ars colaceii de pe burta in timpul ce va urma. Nu de alta, dar cind ma mishc simt ca am un mers de Ddolofan Ben Pehlivan. Adica, exact ce am urit inainte de a incepe sa ma hranesc de la Mac.
Dupa ce m-am chinuit o viata intreaga sa sedimentez niscai shunculitze pentru vremuri de izbelishte, iata ca grasimea m-a luat prin surprindere shi s-a pus pe unde avrut ea. Mai am doua zile pina la incheierea experimentului shi am ajuns la 74 de kile. E o greutate buna, avind in vedere ca am plecat de la 69, cifra care ma face sa ma gindesc mai mult la o pozitie decit la o talie demna de un barbat… bine.
Dupa cele 30 de zile incepe Caloridiada… Ard tot shi transform in masa musculara…
O zi magica!
Să vezi ghiduşie! Unii vor reţeta de îngrăşare April 5, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 5commentsAm întâlnit zilele trecute un tânăr deosebit de slab, care m-a oprit în faţa blocului. “Frate, chiar te-ai îngrăşat!”, mi-a zis emoţionat. M-au trecut cohorte de năduşeli pe spinare în momentul în care m-a abordat pentru că îmi părea un pic agresiv. După ce mi-am aranjat monturile pumnilor în buzunar şi mi-am liniştit palpitaţiile am răspuns: “Da, am pus cinci kile, dar ştii … pateu…”
Nu-l interesa. El voia cu disperare să se îngraşe. Încercase toate reţetele cu putinţă şi tot plăpând rămăsese. Ce puteam să fac? I-am dat reţeta. I-am spus de problemele cu ficatul şi colesterolul. I-am povestit de riscurile alimentaţiei fast food, dar nu-l interesau aspectele colaterale. El voia să se îngraşe şi pentru a mă convinge să îi spun eu cum am făcut, m-a atins la coarda sensibilă: “Ştii, m-a părăsit iubita pentru că sunt prea slab…”
Eh, şi iată-mă reparatorul relaţiei de amor dintre Romeo al meu şi Julieta lui. Recunosc că mă simţeam mai ceva ca un Shakespeare în mizerie în acele clipe.
Mic dejun: 3 McToast, cartofi prăjiţi mari, Suc de portocale mare, Cola mare, 2 cafele dulci cu lapte (adăugat)
Prânz: Hamburger, Cheeseburger, Dublu cheeseburger, Big Mac, cartofi prăjiţi mari, shake, salată de ton cu sos de iaurt, îngheţată şi o plăcinţică
Cină: McChicken, Mc Puişor, Filet-o-Fish, cartofi prăjiţi mari, o salată de crudităţi, trei beri şi un suc de portocale
Total (verificaţi pe site-ul McDonalds.ro) peste 4.500 de kilocalorii.
O seară magică… dacă voi vreţi…
AMR 4 zile şi sunt la un pas de 75 de kile April 4, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 2commentseXperimentul merge strună. Odată pateul reglat crorespunzător pentru condiţiile vitrege provocate de potopul cu grăsimi, burdinahul meu arată de zile mari. Cântarul se zbate indecis între 74 şi 75 de kilograme, de colesterol am şi uitat. Chiar dacă azi mă înţep în braţ pentru ultima dată, sunt convins că totul va fi în grafic mai ceva ca o sinusoidă la paralele. De abia aştept să înlocuiesc hamburgerii cu niscai ciorbiţe acre de îţi plouă în buşon, cu nişte supiţe cu găluşte, pui cu sos gorgonzola, pizza şi alte mâncăruri… tradiţionale româneşti (gen).
Deja visez că mănânc plăcinte vârtoase cu brânză, sarmale şi mici la grătar. Când mă trezesc noaptea să beau apă, îl descopăr pe Paco într-un colţ al cemeri cu limba de un cot. Atunci îmi dau seama că am vorbit în somn şi că i-am făcut şi lui poftă de ceva mâncare… obişnuită. M-am îngrăşat (aviz amatorilor). Am săltat colesterolul (aveţi grijă la pateu). Am scăzut în vlagă şi tonus muscular (aviz sportivilor). Şi nu în cele din urmă am reuşit să intru pe ultima sută de metri a unui proiect Super Size Me Made in Romania, în premieră naţională.
Am început chiar şi ultimul experiment (cel al cartofilor, pentru cei care susţin că au văzut documentarul lui Morgan Spurlock). Mai e puţin…
În fiecare dimineaţă am revelaţia burdihanului. Nu de alta dar atunci când mă spăl pe dinţi (regulamentar, ca orice om) burta îmi face mai ceva ca o piftie proaspăt scoasă din congelator. Nu e bine. N-am avut niciodată astfel de colăcei. Nu sunt pregătit pentru ei. Nu am haine să îi astupe. Dacă n-ar fi indicatorul de pe cântar care să mă consoleze, probabil că m-aş înscrie la maraton să ard totul şi să redevin… somalez?
O seară magică!
Oamenii n-au ce mânca şi tu te dai în spectacol la McDonald s April 3, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 1 comment so farÎn timp ce îmi luam micul dejun la Romană, însoţit de echipa Antenei 1 şi Cristina Şişcanu, asistenta doctorului Cristian Andrei, am înghiţit cu ghionturi în maţe fiecare dumicat. Nu din cauză că trebuia să vorbesc cu gura plină la camere (iartă-mă, mamă. Ştiu că m-ai educat armonios) pentru că astea erau condiţiile, ci pentru că lumea care se strânsese în jurul nostru cu tot cu organe abilitate, trupe de jandarmi, poliţie comunitară şi forţa de securitate de la McDonald s îmi arunca vorbe de “dulce”. O doamnă între două vârste mi-a atras însă atenţia în mod deosebit. Şi asta pentru că mi-a răscolit conştiinţa în mod barbar.
“Oamenii n-au ce mânca şi ăsta se dă în spectacol la McDonald s. Da, tu, ăsta e ăla care mănâncă o lună întreagă de la Mac. Uite cum bagă în el! Ruşine!”. Şi s-a îndepărtat cu punga de plastic în care avea o haină de blană cumpărată de la SOHO, de pe Magheru. Ea nu făcea parte din categoria celor care n-au ce mânca.
Într-adevăr, eXperimentul Click! are loc într-o Românie în care oamenii sunt poate prea săraci pentru a mânca des de la Mac. Şi totuşi o fac. Peste 3 milioane de persoane suferă de obezitate la nivel naţional, conform statisticilor, şi tendinţa este în continuare crescătoare. Toată lumea ştie că alimentaţia fast food nu e bună dar nimeni nu poate explica exact de ce, care sunt efectele imediate, care sunt schimbările chimice din organism, ce se întâmplă efectiv cu organismul nostru atunci când îl bombardăm cu calorii şi mai ales ce trebuie făcut atunci când ficatul, de exemplu, clachează. De aceea s-a întâmplat în premieră naţională, exclusiv în ziarul nostru, eXperimentul Click!
Pentru că am vrut să dăm explicaţii la acest fenomen. Să oferim soluţii prin puterrea exemplului. Pentru că eXperimentul Click! este o poveste extraordinară a unui om obişnuit.
O seară magică!
Regimul meu face victime colaterale April 3, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , add a commentNimic nu se compară cu mirosul care creează dependenţi al produselor fast food. De fiecare dată când servesc prânzul în redacţie, distrug visele de alimentaţie corectă ale colegilor mei. Nu-mi doresc asta, le povestesc de colesterol, de reacţiile nefaste din ficatul meu, la depresii, lipsa tonusului muscular, le spun de digestia îngreunată, de bombardamentul de kilcalorii, de balonare şi câte şi mai câte.
Degeaba. Pofta bate vorba. Îşi cumpără aşa cum au făcut şi Dom Florinel şi Marcos, colegii şi prietenii mei de la Sport. Dup-aia au simţit, zic ei, lipsa de vlagă. La fel a simţit şi Paco după trei beţigaşe de cartofi prăjiţi. A adormit instantaneu cu botul la televizor. Şi a visat hamburgeri toată noaptea. Mi-am dat seama după sughiţurile de plăcere.
Azi m-a sunat un vechi prieten din Braşov care mi-a zis că s-a dus direct la Mac după ce a citit pagina din ziar, cu eXperimentul Click! Când am petrecut o zi întreagă la Mac mi-am depănat copilăria împreună cu Păunaşul, bunul meu prieten din copilărie. Şi câţi dintre voi nu au degustat un ham, un cheese sau un Big Mac după ce m-aţi auzit pe mine vorbind de ei?
Eh, partea frumoasă e că eu mai am cinci zile şi scap. Am mâncat de la Mac cât pentru o viaţă. În mod sigur dacă mă veţi vedea pe terasa vreunul restaurant Mac, voi avea mâncare de acasă sau voi degusta numai o bere…
Asta în cazul în care nu devin dependent şi o să îmi chetuiesc toată leafa mâncând numai fast food. Atunci în mod sigur o să am nevoie de o internare de dezintoxicare. Şi dacă nu o să scap nici aşa, mă gândesc optimist că n-o să cheltuiesc decât vreo două trei salarii pentru că, în ritmul în care mănânc acum, pateul meu cere transferul la o echipă din divizia B, iar inima se mută în Hawaii. Odată rămas fără ele, mă fac fantomă şi o să bântui toate meniurile Big Tasty din visele lui Paco.
O seară magică!
P.S. Metaforele de mai sus nu au nici o legătură cu delirul provocat de reacţiile chimice din ficatul refăcut parţial după vânjoasa pălitură din transaminaze, de săptămâna trecută!
Summitul m-a trecut pe cola şi suc de portocale, la cină April 2, 2008
Posted by bogdan_nicolai in : eXperiment Click! , 23commentsCine ar fi crezut că dincolo de problemele din trafic, baletul organelor abilitate din intersecţii, parapeţi, panseluţe, deranj, fanfaronadă, stres, spoială de faţadă şi câte şi mai câte, summit-ul NATO îmi va afecta regimul la McDonald s. Obişnuiam să servesc alături de McChicken, McPuişor şi Filet-o-Fish o bine meritată bere. Evident setea de după cartofii prăjiţi şi “sărurile ascunse” din produse mă obligau să execut mişcări abile de halberism, care să mă trimită să curăţ rinichii. Sucurile de obicei nu au acelaşi efect, de multe ori fiind necesară o aşteptare de câteva ore până când vezica să dea primul semnal de saturaţie. De aceea berea e ideală în aceste situaţii.
Eh, dar berea a dispărut din restaurantul de la Romană. Cică undeva în zonă stau nişte timpane fine de delegaţi care ar f surprinşi să vadă în miez de noapte că oraşul este populat. Nu de alta, dar datorită culoarului unic, Bucureştiul pare pentru onoraţii invitaţi un oraş populat de… organe abilitate. Băştinaşii au fugit în păduri…
La recomandarea medicului ştiu că nu e bine să mă culc înainte de a vizita toaleta. O să aştept până când litrul de cola cu suc de portocale o să îşi facă efectul şi o să mă gândesc la somnul liniştit al personalitaţilor din Bucureşti. Oare vor visa că teroriştii beau bere?
O noapte magică!