Hai noroc şi sănătate la vecini…:) July 22, 2010
Posted by adela_baboschi in : Uncategorized , 2comments…şi la prieteni, rude, cunoştinţe. Vă iubesc pe toţi şi pe fiecare în parte, ştiţi fiecare aceste renumite versuri. Şi după cum mi-a spus acel nene simpatic din tramvai, intrigat şi supărat de moartea Mădălinei Manole, nu o să-mi iau viaţa. Motivele? În primul rând, îmi place să trăiesc şi să caut fericirea. Apoi, pentru că am oameni speciali lângă mine, care îmi sunt aproape şi mă susţin în orice moment. Oare de ce ne complicăm singuri viaţa? Sau de ce aspirăm la lucruri pe care nu le putem obţine şi care ne fac să uităm că avem mii de motive să trăim? Nu mă înţelegeţi greşit, ştiu că nu tot ce zboară se mănâncă sau că nu suntem înconjuraţi de petale de trandafir, însă
dacă nu ne jucăm rolul, nimeni n-o poate face în locul nostru. Ce ne rămâne de făcut? Păi, înghiţim uşor amarul şi mergem mai departe chiar şi când ni se pare că viaţa fără cel drag sau fără acel lucru care ne întregeşte pare că nu mai poate continua. Căci, chiar dacă sunt tânără şi spun cu mâna pe inimă că nu am experienţa necesară de a da lecţii de viaţă, vreau să cred că, până la urmă, voi avea ocazia să-mi demonstrez că eu sunt cea care dă sens şirului de evenimente sau oamenilor pe care îi voi avea lângă mine. Adică, oricum aş lua-o, în puterea mea stă să visez şi să nu dau bir cu fugiţii când inima îmi va fi doldora de intrigi, de necazuri sau de suferinţă. Cineva îmi spunea mai demult că suferinţa este mai „utilă” decât fericirea. La vremea aceea, eram prea mică să înţeleg tâlcul acestor cuvinte şi nu eram de acord. Dar apoi mi-am dat seama că fericirea este trecătoare, ţine foarte puţin timp şi nu prea ai timp să-i simţi gustul îmbietor. Pe de altă parte, durerea te maturizează, te face să te întrebi despre ceea ce este în jurul tău şi, vrând-nevrând, o trăieşti la cote maxime. Oricât ar fi de grea, aş vrea să-mi accept durerea şi s-o duc până la capăt. Poate că o să se merite. Sau cine ştie?! Voi ce credeţi?Pe data viitoare!